„NU VREM TIGANI IN BISERICA NOASTRA!”

Duminică, 29 noiembrie, biserica ortodoxă „Acoperamântul Maicii Domnului” din Str. Teiuș, Sector 5, București (http://www.acoperamantulmaiciidomnului.ro/), o biserică păstorită de părintele paroh Claudius Luțai, aflată în momentul de față „la roșu”, care se prefigurează a fi o construcție impunătoare, așa cum se cade unei biserici și unde în momentul de față se slujește în subsolul amenajat special pentru acest lucru, un loc primitor și cald și la propriu și la figurat. E pentru prima dată când merg acolo, la invitația prietenului meu și naș al băiețelului nostru, părintele Daniel Gangă, un om de o rară frumusețe sufletească și preot de suflet.  Mă bucur să îl văd slujind și mă bucur că am reușit să ajung acolo, cu atât mai mult cu cât este destul de departe de locul unde locuiesc, in general mergând la o biserică aflată foarte aproape de noi. Părintele Daniel m-a invitat acolo pentru că după slujba, îmi spune, va avea loc o adunare parohială care urmează să dezbată dacă propunerea lui ca în una din zilele saptămânii, alta decât duminica sau sâmbata, să se poata oficia și o Litughie bilingv, adică în limbile română și rromani/tigănească, va fi acceptată e membrii comunității de credincioși de acolo. Inițiativa, pe care o consider demnă de toată lauda, cu atât mai mult cu cât multi rromi s-ar bucura să audă în biserică rugaciuni rostite în limba lor materna.

După slujbă, părintele paroh îi anunță și îi invită pe credincioși în corpul de sus al bisericii, la adunarea parohiala anunțată de ceva veme, pentru că „părintele Daniel Ganga dorește să facă slujbă în limba rromani și trebuie sa decideți dumneavostra dacă sunteți de acord”. Moment în care o doamnă, care ulterior mi-a spus că se numește Tarsița și că are două cetățenii, greacă și română, a exclamat: „Si ce altceva mai vrea?”. Deja se prefigura ceea ce avea să urmeze…

Suntem sus, începe „ședința”, prezidată de protopul Vasile Dumitru, reprezentant al Proteieriei Sectorului 5, sub ascultarea căreia se află biserica mai sus menționată. Parintele protopop le spune oamenilor că cei doi parinți au ajuns la Protoierie cu o discuție privind oficierea slujbei in limba rromani (de fapt, propunerea era să fie slujbă bilingvă, română – rromani, nuanță care nu e deloc lipsită de importanță) si li s-a propus organizarea unei adunări parohiale, pentru că „voi, comunitatea, trebuie să decideți în această problemă, preotul fiind doar slujitorul vostru” (mi se pare interesant cum, atunci cand vor, contează părerea credincioșilor, iar altfel oamenilor li se spune de către conducătorii Bisericii „nu ne învățați voi ce să facem”…), părintele Claudius Luțai le spune și el oamenilor că „părintele Daniel Gangă vrea să facă Liturghia si în limba rromani” (iarăși incorect, pentru ca, repet, propunerea Parintelui Gangă era de a face o slujba bilingv, adică și în limba română și în limba rromani și mă întreb dacă nu cumva o face intenșionat, după care refuz acest gând…), menționând în același timp „eu nu am fost de acord cu aceasta, dar de aceea v-am convocat, pentru ca dumneavoastră să fiți cei care vor decide în această privință” (oare la ce reacție se așteaptă un preot paroh care le spune credincioșilor din parohia sa că el nu e de acord cu o anumita problemă? În general, oamenii din biserică ascultă de preotul lor….). Deja se aud voci strigând că nu sunt de acord cu propunerea, fapt care mă face să mă gândesc că oamenii deja fuseseră „prelucrați” în legătură cu acest aspect. Refuz totuși să cred și lucrl ăsta, le dau credit oamenilor. I se dă cuvântul parintelui Daniel, care nici măcar nu e lăsat să vorbească de către credincioșii bisericii la care slujește. Imediat ce ia cuvântul, vocile care strigă împotrivă devint tot mai intense, tot mai puternice, tot mai multe, părintele îi roagă să-l lase să spună ce are de spus, aceeași solicitare o face si preotul paroh, degeaba însă, pentru că oamenii sunt tot mai vocali și tot mai hotărâți, nu au timp de dialogat, este un vacarm care mă lasă interzis: e prima dată când văd așa ceva în biserică, mai ales după o slujbă la care au fost părtași rugăciunilor pentru…, și pentru…, și pentru… , și pentru victimele atentatelor, și pentru pacea lumii etc., oamenii se pare că au uitat că se află în biserică, îmi lasă impresia că evalvia e valabilă doar pe timpul cât durează Liturghia, când preotul se roagă pentru noi și pentru cei adormiți ai noștri, iar după ce ieși de la slujbă poți fi oricât de agresiv, inclusiv cu preotul care mai devreme a slujit, dar care e de altă etnie. Sunt absolut uimit de această stare de fapt, cu atât mai mult cu cât încă ne aflăm în biserică, mai suntem și în perioada Postului Crăciunului, iar învățătura creștină ortodoxă ne învață că acesta este un prilej pentru a deveni mai buni, mai toleranți, o ocazie de a ne apropia de Dumnezeu, de a experimenta Iubirea propovăduită de Mântuitorul, căci prima mare poruncă creștină este să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot cugetul tău și cu tot sufletul tău și pe aproapele tău ca pe tine însuți. Mă întreb precum oarecând cel ce l-a întrebat pe Iisus: cine este  aproapele tău? si îmi amintesc că ceva mai devreme, la Liturghie, părintele Claudius a rostit formula liturgică „să ne iubim unii pe alții”, moment în care credincioșii au dat mâna unii cu alții, eu însumi, plin de bucurie, am dat mâna cu câțiva, chiar dacă nu îi cunoșteam, așa era îndemnul slujbei, rostit de preot, era iubire creștinească… Se pare însă că pentru unii dinte noi acestea sunt doar cuvinte și gesturi facute în timpul slujbei, uitând de ele imediat ce ieșim afară și doar credem că suntem amenințați de ceva sau cineva… Uimirea mea în legătură cu ceea ce se întâmplă în biserică la această adunare este întărită de satisfacția care se citește pe chipul preotului paroh, o vad oricât aș vrea să nu ma iau după aparențe și de încercarea protopopului de a liniști o gloată de oameni care strigă „Nu vrem țigani în biserica noastră!„, „Dacă țiganii vor biserică, să-și facă, că au bani!„, „Nu vrem preot țigan, să plece din biserica noastră!„, „Nu vrem să fim împărtășiți de un preot țigan„, „Voi, țiganii, ne-ați făcut de râs în toată lumea!” și multe alte scandări de tipul ăsta, protopopul fiind de acord cu ei, conform „experienței de 20 de ani ca preot” că țiganii vin la biserică „doar ca să se dezlege de jurămintele făcute.

La invitația protopopului și a părintelui Daniel, iau cuvântul, vreau să incec să domolesc spiritele, să le spun celor prezenți că a fost doar o propunere care poate fi refuzata fără atâta ceartă, a fost o încercare a părintelui Gangă  de a-i apropia pe rromi de biserica ortodoxă, dar n-a fost chip să merg mai departe și în nici un caz să dialogăm, oamenii deja erau foarte porniți împotriva țiganilor, așa că orice ai fi spus nu era chip să fii ascultat. Am renunțat sa mai vorbesc, oamenii voiau toți să vorbească, nu se asculta nici măcar între ei, chiar dacă spuneau aceleași lucruei. Da, suntem un popor de oameni nevorbiți, nu mai țtim regulile dialogului, nu știm sau nu vrem să ascultăm, vrem doar să vorbim, sa fim ascultați… Uneori, nici chiar să fim ascultați, vrem doar să ne auzim vorbind, nu contează ce spunem, nu contează că poate rănim pe cineva cu cele ce spunem, nu contăm decât noi… De la niște doamne care au dorit să vorbească am aflat că limba oficială în România este limba română, că minoritățile de pe teritoriul României „nu au dreptul legal și constituțional” de a-și folosi limba maternă, ci trebuie să știe limba română, că Franța nu oferă o astfel de oportunitate tunisienilor, ci că ei sunt obligați să vorbească limba franceză, că „istoric, sunteți țigani, nu rromi, pentru că ne-ați făcut de râs în lume și pentru că pe noi ne discriminează lumea din cauza voastră, că ne confundă cu voi”, că „în Italia țiganii își violează fetele și apoi le pun să se prostitueze”, că, afirmația unei doamne profesoare „cu experieță de 20 de ani de catedră” (n-a vrut să-mi spună ce materie predă, „ce importanță are?”, mi-a zis; „corect, n-are importanță”, mi-am zis la rândul meu…), „‘țiganii sunt de neintegrat”, și multe astfel de lucruri, care pe de o parte mi-au arătat la ce nivel ne aflăm ca și civilizație, iar pe de alta parte m-au readus cu picioarele pe pământ: oameni buni, mai e mult pana departe!Se pare ca un sfert de veac de ani de așa-zisă democrație românească nu ne-au schimbat prea mult mentalitatea, chiar daca în fața Doamnei Europa încercăm să părem așa cum ne cere ea…

Departe de mine gândul de a spune că rromii sunt cinstiți în totalitatea lor, cu siguranță că oamenii relatau lucruri din experiența lor, dar de aici și până la a generaliza în așa măsură experiențele lor neplăcute și a aplica etichete unei întregi etnii este totuși mare distanță… Și totul a pornit de la propunere de bun simț și fără nici o consecință negativă asupra bisericii sau a societății, ci dimpotrivă: aceea ca niște oameni să aibă posibilitatea rostirii unor rugăciuni în biserică și în limba rromani. Inițiativă pe care PS Varsanufie Prahoveanul, fost episcop vicar al Arhiepiescopiei Bucureștilor, actualmente episcop de Râmnic, a demarat-o în urmă cu câțiva ani prin solicitarea catre noi a traducerii în limba rromani a unei cărți de rugăciuni ortodoxe și ulterior a Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur.

Relatarea de față nu are rolul de a aduce vreo atingere Bisericii Ortodoxe Române, care are porțile deschise pentru toți cei care doresc să-i treacă pragul, indiferent de naționalitate sau etnie. Cu atat mai mult cu cât personal sunt creștin ortodox și cred în valorile creștine. Vreau doar să vorbesc despre un eveniment la care am participat și care mi-a lasat un gust amar, la care am fost martor al fățărniciei omului, fie el simplu credincios, fie preot. Vorbesc despre o situație particulară, dar nu lipsite de importanță, fără însă a generaliza.  Mă întreb: De ce s-ar teme anumiți oamenii de rostirea în biserică a unor rugaciuni în limba rromani? De ce s-ar teme de acest lucru preotul paroh Claudius Luțai, care, într-o discuție privată avută cu parintele Daniel i-a spus acestuia „e biserica mea și eu fac regulile!”? (În cazul ăsta e biserica lui sau a credincioșilor din parohie, dânsul fiind doar simplu slujitor al lor, așa cum s-a afirmat la adunarea credinciosilor parohiei? De ce atâta lipsă de  spirit creștin, ca să nu spun rasism, într-o biserică, cui folosește? Mai ales in această perioadă când lumea are nevoie parcă mai mult ca oricând de înțelegere, toleranță, dialog.